Conferința Rotary: „Reproducerea umană asistată – o necesitate și o provocare”

În seara zilei de 22 septembrie 2025, comunitatea Rotary din Iași a avut onoarea de a organiza o conferință deosebită, dedicată unui subiect de actualitate și de maximă sensibilitate:
„Reproducerea umană asistată – o necesitate și o provocare”.
Keynote Speaker – Prof. Dr. Emerit Mircea Onofriescu
Prof. Dr. Emerit Mircea Onofriescu este unul dintre cei mai apreciați specialiști în obstetrică-ginecologie din România, cu o carieră de peste patru decenii dedicată medicinei, cercetării și educației universitare. De-a lungul timpului, a format generații întregi de medici și a contribuit la dezvoltarea și modernizarea practicii medicale în domeniul sănătății femeii.
Pe lângă activitatea sa clinică și academică, profesorul Onofriescu este autorul a numeroase lucrări științifice publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale, a participat la proiecte de cercetare și a fost invitat ca speaker la conferințe de prestigiu.
Ca membru al Rotary Club Iași 2000, prof. Onofriescu se implică activ în proiectele comunității, promovând valori precum etica, educația și solidaritatea. Prezența sa ca keynote speaker la conferința din 22 septembrie a oferit participanților ocazia de a beneficia de expertiza sa vastă și de viziunea sa echilibrată asupra subiectului reproducerii umane asistate.
Discursul profesorului Onofriescu a adus în prim-plan:
- necesitatea dezvoltării domeniului reproducerii asistate pentru sprijinirea cuplurilor care se confruntă cu infertilitatea
- provocări
- impactul social și emoțional al acestor tehnologii asupra familiei și comunității.
Conferința a fost un prilej de dezbatere și schimb de idei, în care participanții au avut ocazia să adreseze întrebări și să aprofundeze înțelegerea acestui subiect complex. Atmosfera a fost una de respect și deschidere, în spiritul valorilor Rotary.