Un nou început pentru copiii din Broșteni, Iași
„Luna Iulie a fost un început de drum atât pentru mine cât și pentru copiii de la Școala Primară Broșteni, un drum anevoios pe alocuri, dar care ne-a adus alături de oameni cu suflet mare și cu inima deschisă, dornici să aducă zâmbete și lumină pe chipurile copiilor. Lipsa școlii din viața copiilor mă îngrijora foarte tare, deoarece le știam lipsurile, nevoile și faptul că, pe unii dintre ei, aceasta izolare i-a făcut să simtă că au pierdut totul.” declară Andreea Calinciuc, învățătoare la Școala Primară Broșteni.
După perioada izolării și a cursurilor online, Andreea Calinciuc, învățătoare la Școala primară din satul Broșteni, comuna Vlădeni, Iași, a scris Clubului Rotary Iași, povestindu-le despre situația dificilă în care se află cei mai mulți dintre elevii școlii în care predă.
„Cu sprijinul Clubului Rotary Iași am reusit să le acoperim copiilor o parte din nevoi. La sosirea membrilor Rotary Iași, chipurile copiilor au început să se lumineze și să radieze de fericire. Prin ajutorul pe care membrii Clubului ni l-a acordat, reușim să desfășurăm activități educative și recreative în cadrul programului „Școala de vară”. Toate materialele primite le folosim cu drag în cadrul activităților noastre și ne aducem aminte de acei oameni cu chipul blând care și-au răpit câteva clipe pentru a fi alături de noi”, continuă învățătoarea.