O mână de ajutor, un strop de speranță

În spiritul generozității și al solidarității care definesc Sărbătorile Pascale, Rotary Club Iași a desfășurat o nouă acțiune umanitară, oferind pachete cu alimente de bază și produse specifice sărbătorilor unor familii din satul Bodești, județul Iași.

Prin această inițiativă, clubul nostru a venit în sprijinul unor persoane vârstnice și familii aflate în situații dificile, contribuind astfel la aducerea unui strop de bucurie și speranță în casele acestora. Printre beneficiari s-au numărat atât seniori cu vârste înaintate, cât și familii cu copii, unele dintre ele având și nou-născuți.

Această acțiune s-a desfășurat în apropierea Sărbătorilor Pascale, continuând tradiția clubului de a fi alături de comunitățile vulnerabile și de a sprijini prin fapte concrete acolo unde este cea mai mare nevoie.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibilă această inițiativă! Prin astfel de gesturi simple, dar pline de însemnătate, reușim împreună să aducem lumină și speranță celor din jur.

„A servi mai presus de sine” rămâne pentru noi nu doar un motto, ci o misiune pe care o onorăm cu fiecare acțiune.