Anul acesta s-au împlinit 112 de la înființarea Rotary International, eveniment celebrat în toată lumea de cei 1.2 milioane de membri.

În Iași, la inițiativa Clubului Rotary Curtea Domnească, s-a organizat o ședință comună aniversară, la care au participat toate Cluburile Rotary din Iași: Rotary Club Iași, Rotary Club 2000, Rotary Club Copou și Rotary Club Curtea Domnească.

Am avut și invitați speciali :

  • Past Guvernator District 2241 Daniel Condurache – ”a adus în memorie și a amintit ceea ce reprezintă Rotary pentru comunitate și rotarieni precum și istoria Rotary din România. Toate au confirmat încă o dată că Rotary a fost un vis frumos ce a devenit realitate. Un vis ce s-a născut atunci când, în 23 februarie 1905, Paul Harris înființa Rotary. Visul s-a transformat în viziune, în proiecte, în programe care au schimbat lumea. Un vis ce a schimbat oameni, a schimbat destine și a adus prietenie. Nu vom ști niciodată cât de diferită ar fi fost lumea dacă Rotary nu ar fi existat. Dacă nici un club nu s-ar fi înființat sau dacă elitele nu ar fi dorit să se alăture acestor cluburi. Dar, cu siguranță putem spune că lumea este mai bine acum decât ar fi fost fără Rotary.”

 

  • Lions Club Iași D – a fost prima întâlnire oficială a Cluburilor Rotary și Lions în Iași. Lions D este organizație caritabilă dornică de colaborare și ne-au invitat la Balul Caritabil ”Iașiul Interbelic”, în data de 10.08.2017

 

  • Varujan Vosganian – scriitor – ne-a prezentat ultimul sau volum, „Copiii războiului” (editura Polirom, 2016). ”O scrisoare cu un mesaj pe cât de surprinzător, pe atât de tulburător redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului. Un pelerinaj în sine însuși – în care victimele și călăii, nesăbuința și înțelepciunea, misterul și confesiunea, nostalgiile și speranțele se amestecă într-o succesiune de întâmplări care ține atenția cititorului trează până la ultima pagină – sugerează că rănile, dacă nu se redeschid, nu se pot cu adevărat vindeca. Amploarea acțiunii și varietatea personajelor, acoperind întreaga perioadă a României postbelice, fac ca fiecare cititor să se regăsească, într-un fel sau altul, printre personajele cărții, prin situațiile în care ele sunt puse să acționeze ori prin constatările lor, pe rând amare și hazlii. Romanul aduce, prin forța de expresie a literaturii, o completare necesară istoriei ambigue, controversate și, în orice caz, nepovestite până la capăt a comunismului și postcomunismului românesc. Această poveste adevărată despre copiii războiului pune în fața eroilor cărții opțiunea fundamentală a condiției umane, cea dintre uitare, răzbunare și iertare, lăsându-l pe fiecare dintre ei să aleagă și îndemnându-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rândul lor, curajul propriei opțiuni.”

 

 

MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA EVENIMENT